Skip to content
FREE shipping for orders over 99 RON
FREE shipping for orders over 99 RON

Povestea noastră

Am descoperit îmbrăcămintea din bambus atunci când căutam hăinuțele perfecte pentru bebelușul nostru.

Ne-au cucerit textura incredibil de fină, ca de mătase, lejeritatea lor, faptul că nu se șifonează și că petele ies ușor la spălat. Iar când am început să ne documentam despre proprietățile intrinseci ale fibrei de bambus, am aflat că este ȋntr-adevăr un material revoluționar: este hipoalergenic, antibacterian, reduce mirosurile neplăcute, are protecţie UV naturală, este termo-reglabil și, în plus, este prietenos cu mediul înconjurător.

***

O dată, la aniversarea unui băiețel, i-am făcut cadou o pijămăluță din bambus. Tăticul lui, atingând materialul, a exclamat că ar purta și el non-stop îmbrăcăminte din bambus.

Chiar! De ce să nu avem și noi, „oamenii mari”, haine naturale, moi și mătăsoase cu proprietăți perfecte pentru a fi purtate direct pe piele?

Așa că ne-am pus pe căutat îmbrăcăminte din bambus pentru adulți. Am descoperit aceeași pasiune pentru această țesătură minune peste mări și țări (ex. Cariloha în SUA, BAM clothing în UK), dar aproape deloc în România.

***

Deși am un job într-o corporație – la care m-am întors de curând, după terminarea „concediului” de creștere copil – simt fluturi în stomac la gândul de a avea un proiect antreprenorial creativ, un start-up pe care să îl cresc și să îl păstoresc cu pasiune și dăruire. Dar ce anume? Ce pot face eu pentru mai binele lumii de astăzi, când pare ca avem totul la îndemână? Și iată că răspunsul a venit ușor-ușor, ca o adiere, și a prins contur: să le aducem oamenilor emoția primei întâlniri cu bambusul! Doar să le facem cunoștință, pentru că restul va veni de la sine, ca un coup-de-foudre. Așa a încolțit ideea magazinului BAMBU: să-ți aducem și ție bucuria de a purta bambus!

Confortul este pe primul loc! Aşadar, am integrat funcţionalul ȋn modă, combinând design-ul minimalist (mereu ȋn tendinţe!) cu tehnologia fără cusături (seamless), care face ca hainele să se adapteze perfect la forma corpului şi să se mişte odată cu el, facându-i pe oameni să uite că le poartă.

Vom începe cu o gamă restrânsă de produse și, în funcție de interesul celor care ni se alătură, o vom îmbogăți treptat, de la lenjerie intimă, șosete, pijamale, echipament sportiv, ȋmbrăcăminte pentru gravide și copii, până la saci de dormit pentru bebeluși, pilote, lenjerii de pat, prosoape și halate de baie.

Viziunea noastră pe termen lung este să lansăm colecții originale, concepute de designeri români și fabricate în România.

Ne dorim să ne fiți alături în această călătorie fantastică! Vă încurajăm să ne scrieți în comentarii așteptările și experiențele voastre (produse pe care v-ar plăcea să le găsiți la noi în magazin, sugestii etc.). Totodată, vă invităm să vă înscrieți pe site-ul nostru www.bambu.ro, pentru a pentru a fi la curent cu campaniile noastre.

***

Pentru mai multe informații despre proprietățile fibrelor de bambus, precum și instrucțiunile de îngrijire, vă invităm să consultați rubrica „De ce să porți bambus” pe site-ul nostru sau pagina noastră de Facebook la „Meniu”.